Durere, confuzie, tensiune, gânduri. Și ce? Sau.. cât mai înduri ? Pentru ce? Merită?
Ce e mintea? Unde e? Poți pune mâna pe ea așa cum pui pe un mușchi? O simți și o trăiesti in fiecare zi. Prin gânduri, mai ales. Emoții? Le simți în corp. În stomac, în mușchi, în dureri de cap, în bătăi de inimă mai rapide, în respirație, în tremurul mâinilor. Al sufletului. În lacrimi – alea de fericire sau de disperare.
Când ai o durere de măsea de uiți în oglindă și spui “las’ că trece!”? Sau îți faci o programare la stomatolog? Când ai tartru pe dinți te speli mai energic sau mergi la detartraj? Când ți-ai rupt piciorul ai stat 2-3 luni ca să-ți treacă de la sine sau ai mers la medic?
Dar atunci când ai simțit că nu mai poți, ce ai făcut? Când simțeai că urlă corpul prin dureri musculare sau pete pe piele? Când mintea îți apăsa capul prin dureri?
Psiholog? E acel om, care a fost client mai înainte de a deveni profesionist. Așa cum gradinarul are greblă, psihologul are instrumentele potrivite pentru a te ajuta să îți cureți mai întai “grădina” de buruieni, apoi să pregătești pământul pentru flori, copaci, legume și ce e mai bun, frumos și hrănitor pentru mintea și trupul tău.
Desigur, putem îndura multe. Daca ești sceptic, uita-te la părinții care și-au pierdut copiii la vârste fragede – unii încă din pântec, alții de 30 ani. Sau la copiii care au fost abuzați sexual chiar de părinții lor. Ori la adulții care au ramas paralizați ori și-au pierdut vreun membru (de familie ori chiar al corpului) într-un accident. Ne adaptam. Mergem înainte. Întrebarea este – cum? Și cu ce costuri?
Sigur, putem mânca și fără vreun dinte în gura, lăsând deoparte partea estetică, digestia poate fi afectată pentru că masticația nu mai poate fi facută în mod optim. Și, mai mult, pot apărea inflamații la nivelul gingiilor. Așadar, pentru că “trebuie” vei face ceva pentru dantura ta. Revenind la igiena mentală și emoțională. Cariile și rănile nu se văd. Dar se simt. Le știi. Ce povară stă în cocoașa ta? Dar în durerile alea grozave de spate ori de cap? Pe cine și cum cari în spinare în fiecare zi? Pe cine lași să ți se agațe de suflet? Să ți se cocoațe pe gânduri? De ce tocmai acum s-au declanșat alergiile astea? De ce? Cum? Când?
Nu, chiar nu ai nevoie de un specialist pentru a-ți duce povara, cu siguranță te descurci bine. Însă, poți apela atunci când știi că vrei să te descotorosești de ea, când calitatea vieții tale va fi semnificativ îmbunătățită. Atunci când mergi la medici și toți îți spun – “ne pare rău, nu are o cauză medicală problema dvs., e cauzată de stres.” Păi, cum așa? Păăăăăi, creierul tău secretă niște hormoni de stres, care te ajută în situații de supraviețuire, dar dacă tu ești îngrijorat, încordat constant, creierul nu va înceta sa te “apere” de “pericol”, chiar dacă tu ești în vacanta pe o plajă exotică. El te va pregăti neîncetat de luptă, iar corpul îți va fi inundat de hormoni de stres.
Practic, cu psihologul înveti să îți faci singur un control, din când în când, vei folosi mintea ca pe un RMN al stării tale interioare și exterioare. Vei fi mai atent atunci când corpul îți va vorbi.
Ce faci atunci când stresul afectează mușchii? E clar că mintea te poate ajuta să te relaxezi. Dacă ai dureri acute chiar și cronice, ai nevoie să intervii asupra țesutului afectat astfel încât să deblochezi să pui sângele în mișcare și să oxigenezi celulele din mușchi.
Stresul se cuibărește în mușchii tăi și începe să afecteze, încet-încet și organe. Tensiunea intrapsihică se transformă în dureri, în tensiune musculară. Atunci, ai nevoie de un specialist, kinetoterapeut, care să intervină din exterior și care să te ajute să înțelegi cum funcționează organismul tău, astfel încât sa știi să previi, nu să depinzi de un om pentru a-ți fi bine.
Asocierea unui psiholog și kinetoterapeut este o abordare cât mai holistică, pentru interior și exterior, care te pune în contact atât cu gândurile, emoțiile cât și corpul tău. Această educație este prețioasă pentru că înveți că tu eeti responsabil și dobândesti abilitățile necesare pentru a avea grijă de tine. În continuare analogia cu stomatologul, e ca un “periaj” zilnic, dar al minții și al posturii. Vei face asta zilnic pentru îngrijirea ta, pentru menținerea unei funcționări optime și vei apela la un specialist doar atunci cand ești depășit de situație.
Cand simțim că nu mai putem, suntem vulnerabili și nu ne place. Pentru că adesea confundăm asta cu slăbiciunea. Dar ce e mai curajos decât să spui “nu mai știu”, “nu mai pot”, “am nevoie de un sprijin pe bucata asta de drum”? Căci dacă ai ajuns până aici, pesemne că ai niște resurse care poate acum sunt latente sau doar “obosite” ori “frânte”. O mașina fără ulei nu o conduci, nu-i așa? Știi că îi vei strica motorul, așa că te vei îngriji de ea. Chiar așa – tu cum stai cu “uleiul”?
Irascibilitate, oboseală, frică nejustificată, respirație sacadată, constipație, diaree, mușchi care dor, amețeală – toate consecințe ale stresului (dacă sunt excluse cauze medicale ma întâi). Cum te poate ajuta psihologul? Te invită spre alte perspective, în contact cu resursele pe care nici măcar tu nu mai crezi că le ai. El însuți se transformă într-un recipient în care poți lăsa toate grijile, temerile, neputințele, fără să îl împovărezi, pentru că ești convins că se pricepe de minune la “reciclare”. Te ascultă cu deplină prezență, empatie și compasiune, fără pic de judecată. Și nu-ți este deloc complice în propria-ți sabotare. Te vede cum ești și un pic mai mult, pentru că e antrenat să îți vadă și potențialul. Dar kinetoterapeutul? Știe anatomie și cunoaște în profunzime sistemul nervos cu ai săi nervi (care nu-s nepărat nervoși și se ocupă și de relaxare organismului tău) care pot fi “răpiți” de vreun mușchi respirator implicat direct în stres. Kinetoterapeutul știe să deblocheze acolo unde o postura adoptată luni sau chiar ani la rând, pentru că orice “carie” o cureți în profunzime pentru a menține dintele cat mai sănătos, nu iei puțin câte puțin ori plombezi peste carie, nu? Și, deblocând anumiți mușchi, îți va ajuta creierul să se oxigeneze mai bine, implicit, vei gândi mai limpede, va elibera tensiunea și o dată cu ameliorarea durerii și tu vei fi mai puțin irascibil, îți va ajuta corpul să reia postura corectă, iar asta va impacta chiar și organe, mai ales diafragma, mușchiul cumva vital în respirația profundă. Îți va reda flexibilitatea, uneori chiar mobilitatea.
De ce poți avea beneficii dacă te implici constant într-un program multidisciplinar? Câștigi mai întai de toate timp – asta e cel mai prețios. Apoi, vei dobândi know-how de la 2 specialiști care sunt acolo pentru tine de la începutul până la finalul programului. Îțicunosc nevoile și adaptează abordarea și programul strict în funcție de nevoile și resursele tale. Vei înțelege legătura dintre trup și emoții. Vei înțelege cum le poți gestiona eficient și autoregla rapid. Indiferent de cum ești obisnuit să trăiești și indiferent de ce vârstă ai, cu grijă și puțin noroc, e posibil să mai ai ceva ani buni de trăit, de ce să nu fie de calitate? Să fie așa cum meriți? În relaxare și bucurie. Poate încă nu știi că meriți, dar asta e altă discuție. Durerea fizică nu influențeaza doar organismul și postura. Ci și emoțiile – ce om cu dureri acute sau cronice ai văzut să fie foarte bucuros și relaxat? E greu. E ca și cum i-ai cere unui copil să ia o stâncă în brațe și să sară cât de sus poate. E greu spre imposiibl. Și de ce să o faci, de ce să te chinui, dacă știi că poți alege să trăiești și altfel?
Așadar, a te îngriji de tine nu e nici pe departe un act egoist, așa cum există o convingere limitativă. Din contră, e cel mai altruist act pe care îl cunosc. Nu ai grijă de tine, ci doar de cei dragi și de carieră? Asta nu e cumva mai aproape de ipocrizie decât de altruism? Ce ar fi toate astea dacă tu azi te-ai îmbolnăvi grav? Prin atitudinea ta, ce le transmiți copiilor tăi? Ce vor învăța de la tine? Că e bine să uiți de tine în timp ce ai grijă de toți ceilalți? Că le ceri să se pună pe sine pe locul 1 și să fie premianți, în timp ce tu ești un repetent convins? Știu că orice părinte vrea și se străduiește să fie un model pentru copiii săi – tu ce fel de model ești? Cum ți-ar plăcea să fii? Cu toții gresim, iar asta e de la sine înțeles și uman. Important este să ne asumăm limitele și să ne străduim de fiecare dată să facem măcar puțin mai bine. Chiar dacă uneori ții cu sfințenie și dinții încleștați în tine 10-20 ani ceva greu, copleșitor, să știi că e posibil ca în cateva luni să te eliberezi. Pentru că vei face ceva sistematic, concentrat și, mai ales, în mod conștient. Mintea e ca un mușchi. Dacă vrei să ai un abdomen tonifiat, nu e de ajuns să mergi o săptămână la sală, apoi abia peste 3 luni. Vei merge constant, apoi doar de întreținere. Și pentru rezultate mai rapide și eficiente, până înțelegi cum funcționează și înveți exercițiile vei apela la un trainer personal. Asta e valabil și pentru minte – o antrenezi constant pentru a o “întări” și a avea siguranța că te poți sprijini pe ea în orice situație, oricât de delicată și copleșitoare ar fi.
De ce să ai grija de tine? Pentru că nu vrei sa îi pui pe ceilalți în situația de a avea grijă de tine doar pentru că tu nu știi sau nu vrei să o faci. Nu e nimic demn în a avea grijă de ceilalți în timp ce pe tine te lași în paragină. Ba chiar poate fi un motiv de stres, pentru toată lumea, contrar intenției tale care da, fără-ndoială e bună.
De ce să mergi la psiholog? De ce nu? La medic de ce mergi? Dar la școală? Dar la cursuri? Pentru că poți vedea lucrurile diferit, pentru că poți învăța informații și poți descoperi capacități pe care nici nu le bănuiaia. Pentru că te poți elibera.
De ce să mergi la un kinetoterapeut? Pentru că știe unde stresul își lasă amprenta și știe cum să te pună în contact cu propriul corp.
Din nou, de ce sa ai grija de tine? Pentru că altfel nu vei putea avea niciodată grijă cu adevărat de altcineva. Dacă ai un pahar gol, dar nu ai nici apă, nici lămâi, nici miere, cui vreodată îi vei putea oferi o limonadă?
Cine poate avea grijă de tine? Am două vești, una proastă și una bună. Cea proastă – tu. Cea bună? Doar tu.
Be good to yourself, cel puțin așa cum ești cu cei pe care îi iubești.
Nu, la psiholog nu mergi pentru că ești greșit ori defect. Ci pentru că partea aia sănătoasă din tine știe că nu funcționezi la nivel optim, știe că poți mai mult. Nu mergi pentru că ești slab, ci pentru că ești atât de puternic încât știi că fiecare specialist își are rolul lui și te poate ajuta. Și apelezi pentru că ești atât de matur încât să știi când e momentul să spui stop. Dacă rămâi fără benzină nu pleci la drum lung în timp ce accelerezi la maxim, nu? Te oprești în prima benzinărie. Când ai roțile desumflate, te oprești să faci presiunea, nu-i așa? Nu riști să rămâi pe jantă și să faci pagube și mai mari – cum ar fi să tai un cauciuc nou sau să fisurei janta. Sportivii au un antrenor, nu-i așa? Fie că e sport de echipă, fie că e individual. Orice campion la fel. De ce? Pentru că vor să se mențină și vor să fie mai buni. Să învețe din greșeli, să aibă acces la alte perspective. Să se mai vadă și prin ochii altora, atât cât e obiectiv și posibil.
Această asociere psiholog-kinetoterapeut a luat naștere întocmai din recunoașterea și asumarea limitelor profesiilor noastre, astfel încât să putem oferi clienților noștri o experiență complexă cu rezultate eficiente și de durată. Nu ne-am gândit că suntem slabe și nepricepute, din contră, am înțeles că această colaborare este condiție pentru a fi cât mai bune. Atunci când știi de unde până unde ești, poți respecta mai ușor limitele, granițele și le poți face cunoscute și celor din jur. Uneori oamenii intră cu bocancii în sufrageria ta pentru că nu au văzut vreo delimitare între afară și înăuntru. Am observat în procesul terapeutic că oamenii au înainte de toate nevoie să se împrietenească cu ei înșiși. Nu e fascinant cum reușim să fim cei mai buni prieteni pentru alții, în timp ce suntem cei mai mari dușmani ai noștri? Și după ce reușeau să fie mai aproape sau mai departe de gânduri – în funcție de nevoie, în contact cu emoțiile, era necesară împrietenirea cu corpul. La fel și la Alexandra (prietena și colega mea, kinetoterapeut și interesată de legătura minte-trup) – deveneau din ce in ce mai conștienți și prieteni cu propriul corp, însă părea că mintea îi sabotează în continuare. Uneori caută durerea care dispăruse. Obișnuința, nu? Alteori, apărea frica – “dacă e doar o perioadă și apoi voi fi din nou rău?!”. Si astfel a apărut nevoia de a îi împrieteni pe oameni și cu mintea, de a o “îmblanzi” pentru a se “așeza” cu blândețe, în corp.
Apoi, am realizată că uneori, la psiholog, corpul se poate tensiona – nu e ușor să fii față în față cu propriile vulnerabilități, nepuțintă și frică. Astfel, serviciile noastre sunt realizate împreună. În prezent, sub forma offline zenconnect – un program construit 2 în 1. Într-o sesiune vei avea lucru cu gândurile și emoțiile, apoi cu corpul. Iar asta îți va îmbogăți perspectiva și îți va întări centrarea pe sine, pe propriul eu, ăla înțelegător și rezilient. Și în 1 oră și 30minute vei experimenta noi moduri de a fi a face, a gândi, a simți și a te comporta. Iar la final, sentimentul de self-efficacy îți va confirma că poți schimba în favoarea ta, și mintea, și gândurile și corpul.
Te vei “manifesta” la potențialul tău cel mai înalt. Și vei avea know-how-ul necesar de a te “îndrepta” după orice vânt, pentru că rădăcinile sunt ale tale.
Îmi poți adresa întrebări aici: roxana@asteri.ro